AVRAAM NU ȘI-A UCIS COPILUL

Acum un an… scriam câteva rânduri auzind ploaia cum bate în geam…
Azi le voi relua… chiar dacă afară soarele încă străluceşte…
De ce?
Poate răspundeţi voi…

 

Se știe dintotdeauna că legătura dintre părinți și copii este ceva sublim, este o stare ce trece de simpla descriere în cuvinte, o infinitate de sentimente, toate gravitând în jurul iubirii și respectului. Nimeni nu ar trebui să fie capabil să rupă o astfel de legătură sau să o tăgăduiască în vreun fel.

Dragostea față de copii înseamnă nu doar manifestări tandre ci și preocuparea pentru formarea lor sănătoasă, vegherea neîncetată asupra evoluției acestora și predispoziția de a le veni în ajutor ori de câte ori aceștia o solicită sau, ca părinte, observi că au nevoie…

Numai un părinte zevzec și iresponsabil ar proceda altfel decât așa, numai unul care e mai aproape de nebunie decât de normalitate s-ar putea gândi să facă diferențe între copii sau să manifeste mai multă grijă față de unul și mai puțină față de altul. Mai grav ar fi actul criminal de a-i învrăjbi pe unii împotriva altuia, fie din rațiuni de menținere a controlului absolut și al puterii, fie din simplul act egoist patologic, de a sacrifica orice pentru a-ți fi doar ție bine… Deja această speță nu ar mai avea justificare nici măcar în lumea animală, ar fi doar decadență, tradusă prin nebunie, răzbunare și frică de valori și norme. Ar fi, de fapt, sfârșitul…

Sfârșit de octombrie ploios, moment al regăsirii liniștii interioare, al împăcării cu sine și cu ceilalți… În sunetul ploii, orice gând urât mă părăsește … Liniștea pătrunde adânc în interiorul ființei mele, rațiunea tresare și în minte în vine episodul biblic cu jertfa lui Avraam. De copil încerc să-mi răspund la întrebarea: „Avraam, oare, chiar și-ar fi ucis propriul fiu?”. Atunci nu înțelegeam… Nu știam nici prea multe despre viață, nu trecusem prin destule greutăți, nu fusesem nedreptățit și nu știam că oamenii pot fi mai răi decât mi-aș fi imaginat vreodată. Când ești copil, tentația este să crezi că toți gândesc ca tine, că dorința de a face bine guvernează lumea, că oamenii au cuvânt, iar cinstea are același preț ca și viața…

Astăzi am înțeles că lucrurile nu stau chiar așa, dar ȘTIU că mai există OAMENI, așa cum îi vedeam pe toți cu ochii de copil… Mai STIU că Avraam nu și-a ucis copilul, măcar pentru faptul că DUMNEZEU NU L-A LĂSAT SĂ O FACĂ!

Sfârșit de octombrie ploios, cu două sărbători creștine importante… Cele două zile consecutive în cinstea a doi sfinți cu același nume (Dimitrie) – dintre care unul este al nostru, al românilor – au făcut ca liniștea interioară să sporească. Te umpli parcă de energie, când poți reconsidera, când poți ierta și poți înțelege sensul creștinismului. Această stare de bine nu ar trebui umbrită de nimic; oamenii au datoria de a trăi frumos, demn și de a se bucura de fiecare clipă.

Dar ploaia de toamna nu poate șterge orice amărăciune.

Sunt lucruri pe care oamenii răi le fac atât de grele, că și pentru mințile sănătoase trebuie un efort susținut pentru a depăși anumite momente.

 

2 thoughts on “AVRAAM NU ȘI-A UCIS COPILUL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *