DESPRE „IMAGINEA” UOC ȘI MEDIUL ACADEMIC (I)

Scriam săptămâna trecută despre nemulţumirile și frustrările legate de salarizarea colegilor din universitate și despre atmosfera tensionată ce poate fi observată fără mari dificultăți.

Luni scriam despre absenteismul pe care l-au înregistrat la organizarea alegerilor pentru ocuparea celor două locuri în Senatul Universității. Susțin că a existat un boicot generalizat atât la alegerile pentru Senat cât și la organizarea întâlnirii în care coordonatorii departamentali trebuiau să analizeze candidaturile pentru mobilități ale cadrelor didactice și personalului tehnic în cadrul programului Erasmus.

Se pare că lucrurile nu mai pot fi ținute sub control de actuala „echipă de management”, oamenii începând să observe adevărul și anti- managementul. Nici nu este greu să-ți dai seama de nemulțumirile, de teama și de faptul că lucrurile nu merg în direcția dorită.

Rugină nu mai poate motiva „echipa” pe care o conduce deoarece prorectorii nu-l ascultă, fiecare văzându-și de propriile interese. Informațiile mele din universitate spun că prorectorii se gândesc la o strategie prin care să-l debarce pe actualul rector și să organizeze alegeri pentru desemnarea unuia dintre ei la conducerea universității. Se vede că locul de rector este râvnit de multă lume (în special de către cei care sunt prorectori).

În tot acest context și pe fondul nemulțumii generalizate sunt organizate strategii de cosmetizare a imaginii universității de către Departamentul de Imagine din Universitate organizat în acest scop. Pe acest fundal intră în scenă „maestrul de ceremonii” care fardează situația și introduce strategii de contrabalansare a imaginii negative pe care Universitatea o acumulează zilnic din cauza anti-managementului tandemului Rugină-Gârțu.

Personajul care încearcă să mai salveze ceea ce se mai poate salva este Enache Tușa despre care am mai vorbit în postările anterioare. Mă întreb dacă Enache Tușa percepe în mod concret starea de nemulţumire generală ce domnește în universitate și, mă întreb, prin ce anume este convins să facă toate aceste demersuri de promovare a imaginii UOC…

Sursele mele din universitate îmi spun că membrii echipei nu-l includ în „cercul puterii” din cauza faptului că nu vor ca el să știe foarte multe din „aranjamentele echipei de management” și nu face parte nici din „potentații” universității plătiți cu salarii nesimțite.

Oare ce îl motivează pe acest personaj să ducă mai departe campania de promovare a imaginii universității când vede că totul se dezintegrează în jurul lui?

Probabil că vrea să-și demonstreze loialitatea față de echipă și pentru faptul că șefii l-au numit director de imagine. Sau vrea să-și demonstreze utilitatea într-o viitoare strategie de putere în universitate pentru a fi luat în calcul de viitoarea echipă…

Un interes direct pentru acesta există în mod clar pentru că a duce o astfel de campanie, presupune să investești resurse consistente, să utilizezi rețeaua relațiilor pe care o ai la dispoziție etc.

Strategia adoptată de Enache Tușa este utilizată des în mecanismele de construcție a imaginii unor instituții publice în situațiile de criză pe care acestea le traversează sau în situația în care vrei să contrabalansezi influența politică a unui grup sau personaj ineficient. Pur și simplu alegi un eveniment, îl ambalezi frumos și îl prezinți ca fiind un succes incontestabil într-un context dat. Asta face și Tușa aducând în prim plan evenimente singulare pentru „a lua ochii” și care sunt menite să distragă atenția de la adevărata situație. Cu alte cuvinte, „vindem iluzii” pentru că ne pricepem de minune la asta.

Dovada spuselor mele poate fi urmărită accesând acest link

Cafeneaua lui Enache (21.10.2017)

sau accesând următorul link :

https://www.youtube.com/watch?v=ejxe-w2FmkM.

Strategia de promovare este gândită împreună cu un alt „coleg și prieten” (așa cum îl prezintă Tușa) pe numele lui Costin Şorici, lector la Facultatea de Științe Economice. Sorici este coordonatorul unui proiect pe care sunt convins că l-a câștigat singur dar în care îi laudă pe cei din conducere pentru că așa dă… bine.

Îl cunosc bine pe Costin Sorici. Mi-a fost student, un student muncitor iar apoi am fost colegi în aceeași facultate și i-am urmărit întreaga carieră academică.

Ştiu că este capabil și că poate dezvolta strategii antreprenoriale din acest motiv susțin că este folosit de tandemul Rugină-Gârțu. Vizionând emisiunea ai impresia că la universitate curge lapte și miere însă realitatea este de cu totul alta… comparabilă cu dezastrul.

Vorba din popor „ afară e vopsit gardul … înăuntru leopardul” pentru că, proiectele de care vorbeşte Şorici sunt puțin… reprezentative.

El susţine în emisiune că echipa de la Universitate a făcut în şase luni foarte multe lucruri pentru proiectul în cauză.

Mă întreb de ce nu reușește minunata echipă să rezolve problemele curente ale universității?

Este foarte clar că emisiunea este gândită să prezinte comunității “succesul” administrativ.

În schimb, voi cei care lucrați în Universitate, dragi colegi, știți foarte bine situaţia. Adevărata situaţie.

Vedem cu toții cum totul este blocat, observăm cum o universitate lăsată cu resurse financiare de 3 milioane de euro acum nu găseşte bani să cumpere banalele consumabile.

Când am condus universitatea în calitate de rector aveam grijă ca toate acestea să nu se întâmple.

Încercam, pe cât posibil, să echilibrez bugetul universității și să nu risipesc inutil banii publici.

Vă las pe voi, dragi colegi, să analizați prin experienţa voastră şi să trageți concluziile.

38 thoughts on “DESPRE „IMAGINEA” UOC ȘI MEDIUL ACADEMIC (I)

  1. Universitatea Ovidius Constanta says:

    Categoric CEA MAI SLABA SI CORUPTA ECHIPA DE CONDUCERE A UOC!! Veniti sa vedeti ilegalitati in state, in plata salariilor, a proiectelor!! Analizati site-ul Universitatii, sa vedeti discrepanta uriasa dintre salariile rectorului si ale lui nulitatea de Bobe (zis cap de porc sau umflatul pitic), Gartu pe de o parte si ale profesorilor din Uoc pe de alta parte. Isi iau ilegal bani ca facand parte din comisii in care doar semneaza, din proiecte europene pe care le fac in fals doar din acte si cate si mai cate!!! DNA, curtea de conturi, se aude??

  2. O analiza corecta says:

    Acest personaj cameleonic, Enache Tusa, este “impartial ca tot romanul” si joaca la toate capetele pentru a-si asigura un loc in “cercul puterii”. Pe de o parte, spera ca astfel de emisiuni sunt semnale de loialitate fata de Rugina. Pe de alta parte, isi doreste sa convinga potentiali candidati la functia de rector ca poate fi util, sperand astfel ca va fi inclus in viitoarea echipa. Adevarul este, insa, ca professional si administrativ Tusa este o nulitate, un individ care nu stie altceva decat sa te “abureasca” din vorbe. Sa ne amintim si de scandalul de plagiat in care a fost implicat si care a prejudiciat enorm imaginea universitatii.

  3. Imaginea UOC says:

    Rectorul UOC Rugina Sorin curatenia la nivel institutional a iceput-o prin numirea pe post de consilier personal a domnului Col.Prof.Univ.Dr. Gheorghe Taralunga ( condamnat la 8 ani de inchisoare pentru luare de mita ) continuand cu Prorectorul Mihai Gîrțu care pana nu demult a fost acuzat de transferuri frauduloase de studenti de la fizica la farmacie impreuna cu Taralunga, Bobe Alexandru Prorectorul pe Administrativ – soferul rectorului in campanie, un slab pregatit profesional, cu aere de boier, etc.Pai cu asa firma de ,,curatenie” domnule Rector, intelegem si noi de ce universitatea cade si la propriu si la figurat.

  4. prof. says:

    Demersuri disperate si minciuni frumos ambalate marca Rugina Gartu. Pe cine cred ca prostesc ei cu aceste incercari jalnice de a se autoslavi? Se folosesc de altii pe care ii imping in fata sa-i vorbeasca de bine. De ce nu iese Gartu mare cercetator si prorector care a adus universitatea in faliment sa vorbeasca despre cat de “valorosa” este gandirea sa pentru universitate. Ii e frica ca o sa fie huiduit si pus la zid de toata presa.La cat a furat si cate nedreptati a facut colegilor are dreptate sa se teama. Acum incearca sa se salveze ca e curat bagand mana altuia in foc. Rusine!!!

  5. Noi stim says:

    Proiectul este gandit si castigat de Sorici care i-a oferit pe tava “partea leului” lui Girtu. Girtu a devenit acum mare antreprenor si se plimba in Statele Unite pe banii din proiect.

  6. cunoscator says:

    Cunoscator fiind, va informez ca anul trecut dl Tusa era foarte amabil cu mine, se oprea din mers, vorbeam cat de anacronice sunt datele universitatii, cat de nedrept este climatul cu unii si favorabil cu altii, va chiar sa ne organizam sa dregem ceva, ce bine ar fi daca am putea schimba ceva, cumva, etc.
    Mai nou dl Tusa ma ocoleste, abia mimeaza pe buze un salut, nefericit de intalnirea accidentala cu mine.
    Nu de mult imi spunea ca merge si asa, ca “lasati nemultumirile si mergeti mai departe”, ca nu prea avem ce face….Acesta era tonul si altul cel de acum 1 an in urma.
    Omul e cointeresat dar, stiu sigur ca daca ar veni dl Epure inapoi, el va fi primul la usa lui cu osanale si ofrande, blamand cat a fost de surghiunit in mandatul dlui Rugina.
    Si ca el, destui!
    Ceea ce nu stie dl cu pricina este ca…o data vede nasul…
    Oare cat de fraier il cred unii pe dl Epure?
    Va asigur ca nu e deloc!!

  7. Comunitatea Academica Ovidiana says:

    Bre nea’ rectore, nu ne putem imagina, cum??? cum???AI NUMIT matale pe post de CONSILIER PERSONAL pe prea spagarul TARALUNGA!!!!!!!! poate ne explici bre si noua!!! macar daca lucra la casa de pensii zici ca iti mai marea si matale punctul de PENSIE….aveai un beneficiu, acum ca tot ESTI PENSIONAR domnule RUGINA. dar asa bre dom’ doctor, cand matale stiai bine cu ce se ocupa TARALUNGA, pe ce considerente l-ai ales??? Ai venit apoi cu GIRTU, care a fost IMPLICAT DIRECT in niste TRANSFERURI ILEGALE de studenti…si pe care se pare ca matale il cam tii caldut pe functie….pe el pe ce considerente l-ai ales??? sau nu cumva a venit iubirea DIANA HORNOIU si ti l-a recomandat asa putin pe sub masa???……De BOBE nu mai intrebam…..ca se pare ca ai curul rosu de la cate limbi ti-a tras pana acum….acestei nulitati ii merge bine bre de cand a schimbat CURUL…se ingrasa pe zi ce trece…cred ca bea lichide multe….ca deh nici matale nu mai nimeresti wc-ul la varsta pe care o ai:)))))Tine minte tataie, BOBE ti-o va trage primul cand o sa inceapa sa ploua:)))))Bre da VANCEA??? nu esti bre matale ala de nu suporti ,,Epuristii”???? mai parol…aici se pare ca a fost comanda de ,,sus”…si mai doctore…daca nu o respecti….e greu cu reconfirmarea…asa-i? sa trecem la lucruri mai delicate??? cum ar fi familia aia bre sot si sotie din Bucuresti FAMILIA PARCU carora le-ai dat mataluta niste ore??? ca doar na….ai si matale obligatiile tale….de se lauda aia prin tot orasul ca ne-a angajat SORIN.

  8. RAPORT CORP CONTROL says:

    Pentru a-i induce în eroare pe membrii Corpului de Control al MEN, reprezentanții Facultății de Științe Aplicate și Inginerie au pus la dispoziția acestora date insuficiente și incomplete. Cu toate acestea, raportul consemnează mai multe fapte ilegale realizate cu semnătura decanului de la acea dată Mihai Gîrțu, cel care în acest moment a avansat la funcția de prorector al UOC. De numele lui Gîrțu se leagă și admiterea frauduloasă de la Facultatea de Fizică din noiembrie 2011. Revenind la transferurile de studenți, sunt consemnate încălcări ale Ordinului de Ministru 4722/2000 privind transferul in ani terminali, transferul unor studenți exmatriculați de facultățile de unde veneau, fără susținerea unui examen de admitere, și înmatricularea fără respectarea legală a numărului minim de credite necesare pentru un transfer valid (30 de credite). Nu mai puțin de 10 transferuri ridică mari probleme de legalitate pentru care, încă, nu a răspuns nimeni.

  9. leroy says:

    ne poate explica Rugina de ce in ziua predarii subiectelor la facultatea de farmacie din 2013, de fapt in aceea dimineata însorită, domnul BOBE a fugit repede la statia peco omv-petrom de langa campusul universitar ca sa apara pe camerele de supraveghere si a stat ore indelungate luand micul dejun, savurând o cafea cu un fresh pentru a-si forma alibiul perfect, alibi pe care si l-a sustinut fata de colegi in eventualitatea unei acuzatii de “complot” împotriva “măcelarului” . întrebare: alexandru, ai fost partinitor la arestarea lui tătuca Pinochet epure tiberius? sau ai stiut de matrapazlăcurile facute cu mânuța ta cu sistemul informatic conceput de tine la initiativa lui tătuca Pinochet epure tiberius? făcătură?

    • Stimate domnule… Leroy,
      Urmaresc cu interes comentariile dumneavoastră. Chiar le astept. Azi ați venit cu o informație… interesantă. Deși sunt “dictator” și…citat ca la televizor. Mă refer la nume, prenume (tot pachetul). Vă aștept în continuare cu multă curiozitate. Stilul dumneavoastră, insa, este… inconfundabil!

  10. Definiţie says:

    “Minciuna este o cortină care
    Ascunde după faldurile sale,
    Probabil din motive de pudoare,
    Mulţimea de-adevăruri goale.”
    (Veron Ene)

  11. din C.A. says:

    “Curg minciunile şuvoi,
    Vin când nici nu te aştepţi,
    Ne minţim chiar şi pe noi…
    Când ne credem prea deştepţi!”
    -Vasile Larco

  12. Girtu Mihai says:

    Facatura din 2013 prin care a fost inlaturat fostul rector Epure, i se datoreaza in totalitate lui Girtu Mihai.Dupa cum bine toata lumea stie, fostul rector incepuse sa faca lumina in renumitul caz al transferurilor si de aici i s-a tras totul.Ca sa nu ajunga la puscarie, Girtu Mihai a indemnat pe Taralunga sa faca ce a facut.Pai domnule Girtu prima oara ati scapat printr-o magarie ordinara, dar acum?Cine va mai scapa?Stiti bine ca adevarul va fi spus!Si nu doar acesta!A venit momentul adevarului cu privire la acest penal Girtu Mihai si la toate faradelegile pe care acesta le-a comis.Vom reveni cu informatii incendiare!

  13. Girtu Mihai says:

    P.S ca sa nu mai vorbim despre faptul ca este un turnator, detinem probe pentru toate cele afirmate!In curand toti din UOC vor afla cine este cu adevarat acest impostor turnator de colegi.Se da prea destept dar sa vedeti cat este de umil si de prost.

  14. UOC says:

    Tot rau pe care l-au facut universitatii nu se sterge asa usor cum vor ei. Singura metoda de salvare a universitatii si imbunatatirii imaginii sale este ca toti acesti paraziti ce s-au instaurat la conducere dupa ce au complotat impotriva d-nului Rector sa-si dea demisiile. Daca spera vreodata ca cineva din adunatura aia de escroci mafioti ce-si impart intre ei spagi sub forma de proiecte sa-si depuna candidatura pentru postul de rector, vor dovedi nu doar ca nesimtirea lor nu are limite ci si faptul ca au mari probleme psihice de ordin medical.

  15. Observator says:

    Domnule Rector Dan Epure am nevoie de adresa dvs. de e-mail pentru a va transmite niste materiale cu privire la aceste transferuri despre care se tot vorbeste.Multumesc, o zi frumoasa!

  16. Dramaturgul de serviciu says:

    Ce spuneți despre imaginea Facultății Vitcu SRL (fostă Facultate de Arte a Universității Ovidius) cu studenți racolați din dealurile și văile Dorohoiului, absolvenți cu diplomă în șpăgi, menaj, aprovizionare, alegații sau bone?
    Trebuie să ia cineva copilul de la gradi! Ce ziceți domnule rector Rugină? Vă băgați?

  17. Horia, Closca si Crisan says:

    Facultatea de arte este o enclava medievala intr-un spatiu uitat de lege si de lume, in care studentii sunt folositi sa plateasca utilitatile unui cadru didactic, fara bani dati la purtator, sa alerge apoi sa ii recupereze, sa faca torturi de bezea fara zahar, ca groful e diabetic si alte servicii ce ar ingretosa orice om de bun-simt si de elementara educatie crestina. Lucruri ce nu se pot spune!!Le spun studentii intre ei insa.
    Primesc la schimb asigurarea ca sunt promovati in orice conditii.
    Restul cadrelor didactice au de ales intre a se pensiona cu anticipatie sau sunt trasi pe roata…la salarii.
    Sub obladuirea sefei cu binecuvantare!

  18. Nu mai suntem fraieri says:

    Ne-am prins ca Rugina e prieten cu “Epuristii”. I-a dat gradatie de merit Gabrielei Stanciu din fondul Rectorului.

  19. Cadru didactic says:

    Noi, la Litere, am pierdut o sala de curs din cauza acestui proiect pe care au transformat-o in Atelier Digital Google (Google Hub), desi niciun membru al Facultatii de Litere nu face parte din proiect.

  20. C.D. says:

    Domnul Tusa este un profesionist desavarsit si un om cu caracter.Noroc cu emisiunea dansului ca mai spala putin onoarea UOC si asa patata de multitudinea de nereguli ale mandatului Rugina.Ar trebui sa ii multumeasca personal Rugina.Mult succes domnule Tusa si continuati cu ceea ce faceti!Sunteti un om de toata isprava.

  21. Incredibil, dar adevarat says:

    Si imaginea Facultatii Tamas SRL (fosta Facultate de Litere a Universitatii Ovidius) este deosebit de „atractiva”.
    Trebuie sa plateasca cineva facturile, sa faca piata, sa plateasca tiparirea cartii decanului Facultatii de Litere a Universitatii Bucuresti! Ce ziceti domnule rector Rugina? Va bagati? Contribuiti la cheta pentru plata cartii? Faceti piata?

  22. Conf. says:

    Acest Enache Tusa, un fost mecanic auto, nu este decat ”sageata” lui Gartu! Tusa nu face nimic fara sa se consulte cu ”Mihai”, iar rezultatul actiunilor sale sunt nule, asa cum sunt si cei doi care fac echipa. Mai mult decat atat, nu vedeti ca l-a invitat pe acest Soric, care saracul este dus cu duhul insa, are o mare calitate si el asculta de Gartu. Dragi colegi, chiar nu va dati seama ca universitatea noastra se scufunda insa, interesul lui Gartu ramane intact? Treziti-va pana nu o sa fie prea tarziu si hadeti sa-i eliminam pe nemernicii astia care se agata de functiile de conducere doar pentru asi proteja interesele personale sau de gasca!

  23. CC says:

    La fac de arte, decana popii s-a imprumutat de la cadre didactice si personal tehnic si i-a bagat in datorii mari pe sarmanii angajati.
    Cei care aveau 3 norme dadeau parandarat a treia norma, iar restul era recompensa pentru servicii catre sefa.
    Ce trebuie sa stie don Rugina este ca printre primii care l-au deranjat cu tel pe dl rector Epure, dupa ce a parasit arestul, este tocmai decana popii, dornica sa isi asigure viitorul administrativ.
    Dar…a primit flit din prima si s-a resemnat cu ce i-a cazut in mana.
    Intr-o zi lumea va afla tot adevarul si sa vedem pe unde vor scoate camasa.
    Pana atunci insa sa ne arate tuturor foaia ei matricola de la facultate. Asta daca a terminat asa ceva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *