“VOCILE TĂCERII”

La începutul veacului trecut se năștea pe 3 noiembrie scriitorul și politicianul francez André Malraux (1901-1976), considerat de mulți specialiști drept unul dintre cei mai importanți romancieri ai secolului XX.

Viața sa este una destul de tumultoasă el fiind un susținător comunist până în Al Doilea Război Mondial pentru ca, ulterior, să se apropie de Charles de Gaulle și să fie timp de mulți ani ministru în guvernul francez: al propagandei și informațiilor (1947 – 1949) și pentru probleme culturale (1958 – 1969). În plus, activitățile și aventurile sale din timpul războiului sunt legendare și bine documentate. Temele principale din scrierile sale au fost revoluția și implicațiile sale filosofice, el fiind un existențialist, crezând că omul își determină propria soartă prin alegerile pe care le face.

Malraux s-a născut la Paris într-o familie aparținând clasei de mijloc. Va studia la Lycée Condorcet și apoi la Școala de Limbi Orientale unde dezvoltă un interes deosebit față de China și de culturile orientale. Inițial se va apropia de mișcarea suprarealistă și va începe să publice cronici literare și poezii. În 1923 va pleca în Indochina (colonie franceză formată din Cambodgia, Laos și Vietnam) pentru a căuta templele antice.

În această perioadă, Malraux, ostil regimului colonial francez, a venit în contact cu naționaliștii vietnamezi și chinezi, mulți cu simpatii comuniste. A devenit un susținător al mișcării comuniste internaționale și, în timpul unei șederi la Saigon, a organizat un ziar intitulat „L’Indochine” dar care va fi de scurtă durată.

Primul roman al lui Malraux, „Cuceritorii”, a fost publicat în 1928. Următorul roman al lui Malraux, „Drumul regal” (1930), a fost mai puțin reușit; a avut o bază autobiografică descriind căutarea comorilor îngropate, dar a tratat căutarea ca un fel de aventură metafizică. În 1933 apare cel mai celebru roman al lui Malraux, „Condiția umană”, care descrie revolta comunistă din 1927 de Shanghai, succesul său inițial și eșecul final. Romanul ilustrează tema preferată a lui Malraux: că toți oamenii vor încerca să scape sau să depășească condiția umană și că acțiunea revoluționară este o modalitate de a realiza acest lucru. În cele din urmă, există un eșec, dar omul atinge demnitatea în a face încercarea, iar prin eșecul său, atinge măreția tragică.

Va participa de partea forțelor republicane la războiului civil spaniol, organizând un corp de aviație, experiență care îi oferă inspirație pentru romanul Speranța (1938). După semnarea de către Uniunea Sovietică a unui pact de neagresiune cu Germania, Malraux se rupe de cauza comunistă. Va participa la mișcarea de rezistență și la eliberarea Franței. Ulterior se implică în activitatea politică franceză alături de generalul de Gaulle.

În 1967 a publicat primul volum al „Anti-memoriilor”. Acestea nu erau o scriere auto-biografică obișnuită ci conțineau reflecții asupra diferitelor aspecte ale experiențelor și aventurilor sale. Malraux a efectuat două vizite la Casa Albă; în 1972, el se va întâlni cu președintele Richard Nixon înainte de vizita lui Nixon în China.

Malraux a murit la Paris la 23 noiembrie 1976. Exact 20 de ani mai târziu, cenușa sa a fost mutată la necropola Panteonului din Paris.

Privind la cele trei sferturi de veac pe care le-a trăit putem spune că viața lui a ilustrat unul dintre cele mai cunoscute citate ale sale:

„Am învăţat că viaţa nu valorează nimic, dar nimic nu e mai de preţ ca viaţa.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *