CĂMIN SAU TEST DE REZISTENȚĂ…

Primesc tot mai multe mesaje despre diversele probleme și nemulțumiri din UOC, probleme care nu numai că nu se rezolvă dar sporesc pe zi ce trece. Am văzut că aproape toți angajații universității, cadre didactice sau personal tehnic și administrativ suferă umilințe zilnice din partea găștii ce a pus mâna pe UOC. Dar de aceste umilințe au parte din plin și studenții care în fiecare zi „descoperă” că ceva nu funcţionează cum trebuie, că „potentații” și „aristocrații” sunt prinși cu lucruri „mult mai importante” decât să vină să își țină cursurile și să își facă datoria de dascăli.

O serie dintre problemele pe care mi le semnalizează studenții (ca o paranteză, cea mai mare parte dintre studenții care îmi scriu nu au prins perioada mandatelor mele ca Rector sau Decan dar mi se adresează pentru că foştii studenţii le povesteau cum era în „era Epure” și cum atunci studentul era pus pe primul loc) sunt vechi, unele dintre ele semnalizate și în ultimul raport ARACIS. Justificarea găștii pentru acele probleme semnalate în raport a fost „greaua moștenire a lui Epure”…

Sunt curios acum cum vor mai reuși să dea vina tot pe mine…

Scriam într-un material anterior (http://www.danepure.com/index.php/2017/05/30/la-uoc-camin-sau-ghetou/)
despre condițiile groaznice din căminele UOC și despre funcționarea defectuoasă a instalațiilor, lifturilor etc. Iată că nici până astăzi nu s-a remediat nimic ba dimpotrivă!
După cum vedeți în imaginea liftul va fi închis deoarece… Universitatea „Ovidius” nu a obținut avizul ISCIR!!!

Oare ce probă mai bună a incompetenței găștii mai dorim???

În perioada aceasta când comemorăm 2 ani de la tragedia din Colectiv vedem că spațiile de cazare ale UOC nu au avizul ISCIR. Oare pe cele de la ISU le au?

Că dacă intrăm în toalete sigur ne dăm seama că pe cele de la Direcția de Sănătate Publică nu le au.

Dacă mergem în corpul A din Campus vedem că cele două rânduri de uși automate de la intrare funcționează alternativ sau deloc.

Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar putea întâmpla în cazul unui eveniment nefercit în care ar trebui evacuați de urgență studenții… pe o ușă simplă ce are o lățime de maxim… 1 metru.

Iar fotografiile de mai jos….vorbesc de la sine…

19 thoughts on “CĂMIN SAU TEST DE REZISTENȚĂ…

  1. Studenti says:

    Caminele sunt o bataie de joc. Conditiile sunt mizere. Pentru ce mai platim taxele? Cui sa ne adresam? Conducerea nu ne baga in seama.

  2. Student says:

    Platim ca sa stam in mizerie domnule Epure.Si mai prost este ca nu intereseaza pe nimeni.Nici pe Stanciu, nici pe Iancu sau altii.Ne trateaza cu flit.Doar cand avem nevoie de ceva ca de altfel cand e ziua de platit taxa sa vedeti ce zambete largi au pe fete.Am mers chiar si mai sus la domnul prorector Bobe, ca am inteles ca se ocupa de problemele studentesti.Acolo, ce sa vezi, ghinion!Nu era la birou in ziua respectiva.Ca sa nu mai vorbim de rector ca nici nu stim cine este majoritatea dintre noi.Poate cei ce vor citi mesajul meu se vor intreba dar pe epure de unde il stie?Le raspund ca de dumneavoastra stiu pentru ca atunci cand ati fost rector simteam si noi studentii.Aveam conditii bune, curatenie, dupa cum spunea si cineva mai sus cu ajutorul dvs am avut lift etc.In concluzie, astazi, platim placerile actualei conduceri nu confortul nostru.

  3. Camin Fn2 says:

    Buna ziua domnule Rector si va multumesc.Bine ca mai sunt oameni ca dumneavoastra care spun adevarul.Situatia este mult mai complicata aici in caminul nostru.Pe langa mizeria din salile de lectura care mai sunt, pentru ca alte sali de lectura sunt transformate in camere pentru studenti si nu stim in ce temei legal, o sa va mai transmitem materiale, daca ne lasati o adresa de e-mail si cu situatia camerelor, care este cu mult mai rea decat spatiile destinate studiului.Am relatat aceste lucruri in repetate randuri administratiei caminului dar am primit acelasi raspuns si anume ca ,,Asta-i situatia, nu sunt bani de mai sus”.Noi intelegem poate situatia financiara precara a universitatii dar taxele lunare incasate de catre administratie unde se duc?Am venit in acest camin in anul universitar 2015-2016 pentru ca am inteles ca sunt conditii mai bune decat in celalalt camin de la pescarie si anume FN1.Stau acum si ma intreb, nu sunt bani pentru reparatii de amploare dar de ce administratia nu se ocupa macar de igienizarea spatiilor de invatamant si a holurilor de acces care sunt pline de mucuri de tigari si resturi de mancare?Din discutiile cu colegii mei am aflat ca datorita dumneavoastra si vechii conduceri a administratiei caminului ne-am ales si noi cu un lift si ca ,,inainte era mai bine”.Multumim domnule rector si daca se poate sa nu ne uitati cu adresa de e-mail pentru ca o sa va mai trimitem si alte materiale interesante poate ne faceti dumneavoastra dreptate daca aici nu avem cu cine.

  4. Alt student says:

    Citandu-l pe domnul Rugina: „Am venit la facultate sa invatam, nu sa intram pe usa din fata”, il anuntam ca noi am venit in camine ca sa stam in conditii decente nu sa fim batjocoriti si sa dormim la un loc cu gandacii!!!Rusine conducerii UOC!De fapt cine este Rectorul nostru?Nu l-am vazut nicidata la fata!Asa ceva este inadmisibil.Nu se preocupa de problemele noastre sar salariul baban il incaseaza din taxele noastre.O sa ajungem la disperare si o sa intram peste dansul in birou!

  5. fost si actual membru al CA says:

    A propos de test de rezistenta si moralitate
    Citesc acum cateva ore un mesaj postat pe fb de decana de la arte, Vitcu Daniela, care nici mai mult, nici mai putin, imparte oamenii dupa criterii doar de ea stiute, in urati si frumosi…Tocmai ea!
    Pai madam, uitasi ca in 2013, la aniversarea rectorului Epure purtai sort la brau si erai debarasatoare pe la mese si faceai sluj sa nu simta seful nici o lipsa? Ca faci eforturi uriase sa fii utila si servanta de asemenea lui Rugina, care saracul nu stie ca e starea ta de fapt si ca esti dispusa sa servesti pe oricine aidoma, doar ca sa te mentii pe functii sau sa primesti altele, mai avantajoase?
    Pai cine incape sa mai intre la Rugina de tine, ca esti zi lumina acolo, cu sau fara sutien, probabil dupa greutatea problemei ridicate, ca il perii si il ocrotesti cum o faceai si cu Epure de te lua cu sila.
    Ca ai carat platouri, ca ai spalat pahare, ca ai facut temele, asta nu tine de “frumusetea” ta sufleteasca? Doar Elena C.Spatariu de la Economice te mai concura, ca atunci cand au pus-o decan nu stia lumea cine e, ci doar o identificau dupa “tipa cu platoturile de prajituri”la toate sedintele. Uite, i-a folosit experienta ca si-a deschis afacere in domeniu, pe cand tu, ce o sa faci cu sortul?
    Somn usor nesimtire si falsitate, somn usor caractere urate si minciuni perverse!
    Asemenea like-urilor date de Lori, Bratu, Ane si Marii, Bobe si alti sustinatori ai conduitei ”erati sa aveti o scama”…domn rector.

  6. Viata de camin says:

    Cu actualul rector RUGINA treaba sta cam asa:
    A promis ca va fi bine, ca o sa dea si o sa faca studentilor si intregii univ. pana i-au dat voturile sa devina rector.
    Dupa ce s-a vazut cu sacii in caruta, treaba prezinta semne de intrebare si mirare pentru ca:
    a) se circula tot pe aleile betonate tot de fostul rector
    b) se observa aceleasi sensuri giratorii amplasate in zona Campus si Pescarie tot datorita fostului Rector
    c) la sediile Uoc sau la camine te mananca buruienile, dar nici o problema ca vine iarna si se usuca singure
    d) studentii nu mai au voie nici la AER.
    Sau eventual daca ies in parcare sau in impresia de parc de la celelalte camine ar trebui sa citeasca Sfanta Evanghelie
    e) studentii nu au voie sa isi strige nemultumirile ca vezi doamne ,,asa este regulamentul” ( care regulament?regulamentul in care studentii au numai indatoriri?)
    f) studentii nu au voie sa asculte muzica ( de ce ca sa nu deranjeze pe domnii de la paza care dorm?sau mai rau sunt in timpul programului la alte activitati?)
    g) in caminul de la pescarie si anume Pescarie 2, conducerea a avut geniala idee de a transforma sala de lectura ( spatiu destinat studiului ) in camera de cazare.Ca sigur cele 440 de locuri nu sunt suficiente ca probabil ,,turistii e multi”:)).Aceasta transformare este facuta fara stirea conducerii cumva?
    h) pe banii lor, studentii se pare ca sunt obligati sa suporte isteriile doamnei administrator de la Pescarie etc.

  7. Studenti says:

    Conditiile jalnice din caminele universitatii Ovidius sunt cunoscute de toata lumea: ARACISUL stie, presa stie, conducerea universitatii stie, dar nimeni nu ia nici o masura pentru o imbunatire macar a traiul unui student care a ales aceasta universitate pentru a-si continua studiile.
    In cazul asta singura modalitate de a schimba ceva este aceea de a ne aduna si de a ne uni pentru a ne cere dreptul de a trai in conditii decente. Nu suntem bataia de joc a profesorilor, a rectorului sau a prorectorului Bobe. Suntem sursa lor de venit, si e timpul sa avem o atitudine pe masura importantei noastre.

  8. fost si actual membru al CA says:

    PS
    Scuzati-mi revenirea, dar o amintire nu imi da pace de…ras. HaHaHaHaha!!
    In acea seara, Dan Epure, la costum de mare fita si smecher cum e, o roaga pe “frumoasa” decan de la arte sa isi dea sortul jos ca nu rimeaza cu atmosfera.
    Ea l-a refuzat rosind virgin cu “lasati sa termin”.

  9. Hidosul de la Arte says:

    Mi-aduc aminte că acum 2 ani, într-o ședință convocată de rectorul Rugină având în stânga-dreapta câțiva prorectori, un coleg a fost pus la zid, declarat nebun și apoi aruncat la gunoi pentru că a avut curajul să vorbească despre HIDOȘENIILE de la Facultatea de Arte. Rectorul Rugină l-a combătut pe dușmanul de clasă (așa cum învățase el la ședințele de partid de la Contagioase) dând citire unor așa-zise reclamații făcute de o anumită domnișoară – care ce să vezi azi e cadru didactic la Arte, după cum rezultă de pe http://www.univ-ovidius.ro/uoc/concursuri-angajare/pe-perioada-determinata (exista precedentul Lilios, care știa se pare cum se obține o avansare). În reclamația respectivă se vorbea despre hărțuire. Tot atunci s-a vorbit despre profesori FRUMOȘI de la Arte care dorm la cursuri, sau de cei care vin o dată pe semestru la cursuri, sau deloc, despre studente frumoase cu fustițe scurte și decolteuri generoase luate cum s-ar zice pe sus de decana Vitcu și duse la anumite petreceri pe post de HOSTESE. Nu s-a mai auzit nimic despre reclamațiile respective. Probabil domnul rector le ține bine ascunse sub…pernă. Apropo de frumoși. Mașinuța frumoasă CCD în care se lăfăie Vitcu DE VREO 7 ANI! e cumpărată de un mort frumos? Că în declarația de avere nu apare? ANI ce zice?
    Dacă iarăși îmi aduc aminte că aceeași Vitcu și-a dorit foarte mult scaunul prorectorului Bobe, înțeleg de ce domnește haosul în ograda administrativă. Apă caldă nu, căldură nu, probleme financiare da…
    Mă întreb uneori: dacă rămânea Rectorul Epure la conducerea Universității se ajungea aici?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *