Despre mine

Cine sunt

Întotdeauna răspunsul la această întrebare pare ușor de dat, însă dacă te apuci efectiv de lucru realizezi cât de complicat poate fi să vorbești despre tine. Aș putea să mă definesc prin profesia mea și să spun că sunt doctor în economie, autor și coautor a mai multor cărți și a numeroase articole de specialitate.

Dan Tiberius EpureO altă variantă ar fi prin cariera didactică și să spun că am parcurs toate gradele didactice și sunt unul dintre cei mai tineri profesori universitari, titlu obținut la vârsta de 29 de ani sau, de ce nu, prin activitatea administrativă și de conducere pe care am desfășurat-o:  Prodecan, Decan, Președinte al Senatului Universității „Ovidius” din Constanța, Rector al Universității „Ovidius” din Constanța, Vice-președinte al Consiliului Național al Rectorilor, Vice-președinte CNADTCU, Evaluator în comisia permanentă ARACIS, domeniul Științe Economice.  

Și, de ce nu, prin sutele sau chiar miile de studenți care mi-au fost alături la cursuri și seminarii, prin pasiunile și preocupările mele și lista ar putea continua.

Am ales să mă prezint simplu, așa cum mă cunosc și cum îmi spun prietenii: Dan Epure, cu bune și cu rele, cu lumini și cu umbre. Cei care mă cunosc nu au nevoie de prezentare. Mulți mi-au fost și îmi sunt apropiați. Pentru cei care mă cunosc mai puțin sau deloc, sper ca prin intermediul acestui blog să ajungă să mă cunoască.

M-am născut în februarie 1971 în Medgidia, într-o familie de aromâni, învățând, încă din copilărie, ceea ce înseamnă  prietenie și performanța. La vârsta de 10 ani, m-am mutat în Constanța, urmând cursurile gimnaziale ale Școlii Generale Nr. 24 din Constanța, actualmente Școala „Ion Jalea”, apoi pe cele ale Liceului „Mircea cel Bătrân”,  unde sub îndrumarea cunoscutului profesor de matematică Stan Sava mi-am descoperit vocația în direcția științelor exacte, participând la numeroase olimpiade școlare.

Ca urmare a acestor eforturi, la treapta a doua de liceu (admiterea în clasa a XI-a), am obținut cea mai mare medie de admitere, situându-mă în fruntea listei. Chiar dacă în acea perioadă nu mă vedeam făcând altceva decât matematică, la finele liceului nu eram foarte hotărât în privința traseului meu profesional, înclinând către cariera de profesor

Relaxare totalăÎn anul 1989 am susținut examenul de Bacalaureat în cadrul Liceului „Mircea cel Bătrân” din Constanța, obținând o performanță care m-a situat, din nou, între primii 5%. În anul următor am fost admis în cadrul Facultății de Matematică și Științe Economice a Universității „Ovidius” din Constanța,  pe care am absolvit-o în 1995, obținând diploma de economist. Încă din timpul studenției am fost fascinat de mecanismele economice, de combinarea lor, studiind și experimentând cu pasiune și nu m-am mulțumit doar cu însușirea teoretică a unor noțiuni. A fost perioada unor mari satisfacții, în care mi-am descoperit vocația în domeniul managementului, inițiind chiar unele activități economice în domeniul divertismentului pentru tineri, fapt ce m-a ajutat în ceea ce aș putea numi „arta managementului”.

Înainte de a absolvi facultatea, în anul 1994, am obținut calificarea în domeniul noului sistem contabil, ca urmare a participării la o acțiune organizată de Ministerul Finanțelor din acea vreme, prin intermediul Colegiului Consultativ al Contabilității. Am fost, astfel, printre primii din țară care au putut opera cu mecanismele contabile ale unei economii ce se orienta spre nevoile pieței.

 Imediat după terminarea facultății, în anul 1996, aveam deja suficientă experiență și suficiente cunoștințe pentru a fi admis la doctorat, la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. După aproape patru ani, în primăvara anului 2000, deveneam doctor în economie, domeniul management, cu o teză de... ultimă oră pentru vremea aceea, perfect adecvată specificului dobrogean în general și constănțean, în special: Calitatea resurselor umane în turism.

Am absolvit...În toată acea perioadă mi-am urmat vocația descoperită în studenție, acea de manager, însă admirația mea pentru profesorul de matematică din liceu a dat roade deoarece, în paralel cu activitățile economice, am ales să urmez și o carieră universitară, astfel încât imediat după absolvirea facultății, în anul 1995, deveneam preparator universitar la Catedra de Administrare a afacerilor, Facultatea de Științe Economice, Universitatea „Ovidius” din Constanța. Acest post l-am ocupat până în anul 1998, când am promovat, devenind asistent universitar în cadrul aceleiași facultăți. Un an, între 2000 și 2001, am fost asistent doctor, deoarece, ulterior, între 2001 și 2005, am activat în calitate de lector universitar, apoi conferențiar universitar în perioada 2005-2007. În anul 2007, am obținut ultimul grad academic, acela de profesor universitar, un an mai târziu obținând și dreptul să conduc lucrări de doctorat.

Familia

Împreună cu MihaelaPe Mihaela, soția mea, o cunoșteam încă din studenție, căsătorindu-mă în anul 1998 și formând o familie de profesori, deoarece ea predă limba română la Colegiul „Decebal” din Constanța. Anul 2000, pe lângă titlul de doctor, mi-a adus și o altă mare bucurie, deoarece s-a născut fiul meu, Mihai Marian, actualmente elev la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, liceul meu de suflet. După patru ani, familia noastră se întregește cu fiica mea, Elena Daniela, acum elevă tot la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”.

Am o familie minunată. M-a susținut în momentele dificile, m-a încurajat și pot afirma că multe dintre realizările mele nu s-ar fi concretizat dacă nu aveam înțelegerea și sprijinul lor. 

Pasiuni și preocupări

Prima bucurieÎn timpul liber îmi place să citesc beletristică. Am apreciat mult cartea lui Gheorghe Florescu, Confesiunile unui cafegiu, în care sunt radiografiate dedesubturile sistemului comunist din țara noastră. Totuși, lectura mea de suflet, la care revin constant și pe care, de fiecare dată, o percep altfel este Napoleon, biografia marelui împărat, scrisă de istoricul Manole Neagoe.

Filmul meu preferat este Onassis, în care Anthony Quinn s-a depășit pe sine și a reușit să demonstreze că în artă nu există limite iar dintre filmele românești, mă simt atras de cele regizate de regretatul Sergiu Nicolaescu.

Fiind un mare admirator al operei arhitectului Antonio Gaudi, este evidentă preferința mea pentru orașul Barcelona, unde realizările celebrului artist tronează, aparent la întâmplare, prin toată metropola..

Caracter

Împreună cu copiiiCred că principala mea calitate este ambiția și sunt, cu certitudine, un visător, însă nu în sensul idealist-boem. Combinarea ideilor inovatoare cu ambiția mi-a asigurat, cu certitudine, succesul. Sunt o fire deschisă și comunicativă, relaționez ușor și am încredere în oameni, acest din urmă atribut, chiar dacă este o calitate, nu mi-a adus întotdeauna avantaje, ba din contra. Nu am o gândire rigidă, îmi plac provocările și noul, sunt un bun organizator și am spirit de echipă. 

Poate aștept prea mult de la oamenii capabili,  care au ce oferi și poate nu tolerez prea bine comportamentele duplicitare... nu știu, însă am fost întotdeauna conștient de responsabilitățile mele, atât ca profesor, cât și ca manager, părinte sau prieten. Nu sunt o persoană care crede să le știe pe toate, ca orice om sunt supus greșelilor, din această cauză sunt deschis la o discuție bazată pe argumente, însă întotdeauna acțiunile mele  profesionale au avut ca scop ultim eficiența, fie că vorbim despre cea calitativ-financiară a instituției în care am activat, fie despre cea profesional-economică a persoanelor cărora le-am acordat consultanță. 

În fine, ca o ultimă frază de încheiere, sunt o persoană orientată spre viitor. Trecutul nu reprezintă și nu a reprezentat niciodată o ancoră pentru mine. Învăț din evenimentele trecute, dar întotdeauna pășesc înainte și cred cu tărie că, în cele din urmă, ADEVĂRUL va învinge.

Ce am realizat

Cariera didactică mi-am început-o în 1995, imediat după absolvirea facultății, devenind preparator universitar în cadrul Catedrei de Administrare a Afacerilor, Facultatea de Științe Economice, Universitatea „Ovidius” din Constanța. Timp de patru ani am susținut seminarii și am desfășurat activități de cercetare științifică, apoi, între 1998 și 2001, au urmat alți ani ca asistent universitar, în ultimul dintre ei având și titlul academic de doctor în economie.

O ședință eficientăCa lector universitar, am predat cursuri atât la ciclul de licență, cât și la master. M-a ocupat de domenii precum Economia și gestiunea întreprinderii,  Strategii de dezvoltare a întreprinderilor de comerț, turism și servicii, Crearea unei întreprinderi,  Managementul proiectelor de afaceri, Strategiile de dezvoltare a întreprinderii și altele, desfășurând, în paralel, activități de cercetare. Perioada în care am fost conferențiar universitar a durat trei ani, din 2005 până în 2007, moment în care am devenit profesor universitar, alături de cursurile din ciclurile I (licență) și II (master) susținând activități și în cadrul școlii doctorale (cel de-al treilea ciclu), domeniile mele de interes rămânând neschimbate.

Conducere

Oricând este ceva de învățatÎn anul 2008 au avut loc două evenimente foarte importante pentru cariera mea. În primul rând, am devenit coordonator de doctorat la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și am început colaborarea cu Școala Doctorală a Universității Messina din Italia, cunoștințele și experiența de care am făcut dovadă începând să fie apreciate la nivel internațional.  Am avut 15 doctoranzi, dintre care trei au obținut deja titlul de doctor în economie iar opt urmau să susțină teza. În al doilea rând, mi-am început ascensiunea în domeniul managementului universitar, devenind, timp de un an, în perioada 2008-2009, Prodecan al Facultății de Științe Economice, Universitatea „Ovidius” din Constanța, candidând apoi pentru un mandat de decan și îndeplinind, timp de trei ani (2009-2012), funcția de Decan al aceleiași facultăți.

Colegii mei pot confirma că acea perioadă a fost una dintre cele mai prospere etape din evoluția Facultății de Științe Economice, dacă nu chiar cea mai prosperă, atât din punct de vedere al calității actului educațional, cât și al satisfacției personalului didactic și auxiliar și, nu în ultimul rând, sub aspectul numărului de studenți, ajungându-se la peste 5500 de studenți înmatriculați, fapt unic în istoria facultății. Ne putem aminti că în timpul acelui mandat, domeniul de studii „Administrarea afacerilor”, de care m-am ocupat în mod direct, a obținut categoria A , cel mai înalt nivel, conform ierarhizării programelor de studii organizate de universitățile acreditate din  sistemul național de învățământ. 

Ambiția mea a fost să extind modelul de management la nivelul întregii universități, mai ales că situația unor facultăți nu era prea bună, prin urmare am candidat, în anul 2012, pentru funcția de Rector, pe care am și câștigat-o în luna februarie, devenind Rector al Universității „Ovidius” din Constanța.

Faptul că înainte de a fi Rector am evaluat, în cadrul ARACIS, programele de studii din curricula universitară mi-a fost de real ajutor, permițându-mi să cunosc realitățile învățământului universitar românesc, în speță, cel economic. Asta mi-a permis să construiesc un plan de management clar, coerent și să înțeleg ce loc ocupa Universitatea „Ovidius” în țară și să știu ce am de făcut pentru a o aduce în top. Mi-am urmat, punct cu punct, planul managerial cu care am câștigat această funcție. Pentru prima dată am introdus procedura selecției decanilor pe bază de concurs, în comisie incluzând și cadre didactice universitare din țară, printr-o procedură transparentă. Chiar dacă au fost și nemulțumiri la acel moment, nimeni nu a putut contesta relevanța selecției echipei manageriale.

Prezentare de oportunitățiAm făcut o prioritate din promovarea serviciilor educaționale pe care le oferă Universitatea „Ovidius”, prin urmare, încă din luna aprilie a anului 2012, a fost lansată acțiunea „Caravana de promovare a ofertei educaționale”, serii de evenimente desfășurate în liceele din toată Dobrogea și din sudul Moldovei. Ca urmare, în luna iulie a aceluiași an au fost peste 6000 de studenți înscriși la admitere doar la forma licență-zi, fără a-i menționa și pe cei de la celelalte forme de învățământ sau de la alte cicluri. Acestora li s-au adăugat încă aproximativ 1500 de studenți în sesiunea din toamnă. Astfel, pe lângă recordul de înscrieri și de înmatriculări, Universitatea „Ovidius” se situa în topul preferințelor elevilor de liceu, așa cum relata și presa la momentul respectiv. Deoarece lucrurile bune se păstrează, strategia a fost repetată și în anul următor, bucurându-se de un succes chiar mai mare, recordul de atunci nefiind încă atins.

Învățământul universitar este un învățământ orientat preponderent spre aspecte practice, prin urmare am concretizat multiple protocoale de colaborare cu instituții capabile să ofere activități de practică studențească (Consiliul Județean Constanța, Inspectoratul Școlar și altele), unele dintre acestea acordând chiar și burse studenților merituoși (spre exemplu S.C. RAJA SA a oferit 32 de burse), Universitatea „Ovidius” din Constanța inițiind astfel seria de parteneriate între mediul educațional și entitățile publice și private spre beneficiul studenților și al corpului profesoral.

Au existat mult mai multe inițiative finalizate cu succes. Spre exemplu a fost finalizat cel de-al treilea cămin în zona Pescărie, unul dintre cele mai moderne spații de cazare din țară, oferind condiții de hotel și au fost modernizate celelalte, s-a extins spațiul pentru activități didactice, modernizându-se mansardele clădirilor existente, s-au lansat noi reviste de specialitate și s-a îmbunătățit vizibilitatea instituției, s-au creat parteneriate cu peste 15 alte universități sau instituții de prestigiu din țară și străinătate în vederea dezvoltării de programe comune de licență și masterat. Modernizarea Sălii Senatului și a tuturor spațiilor universității, precum și implicarea studenților în activitățile comunității ovidiene, spre exemplu prin organizarea concursului de proiecte de afaceri și a „bursei proiectelor” au reprezentat alte acțiuni de succes desfășurate în acei ani. Sunt convins că am omis multe evenimente importante. În orice caz, rezultatul a fost spectaculos, Universitatea „Ovidius” poziționându-se în topul primelor 10 universități din țară, remarcându-se prin modernism, calitate și, nu în ultimul rând, printr-o predictibilitate existențială, inclusiv financiară, menită a crea un confort tuturor celor care își desfășurau activitatea în cadrul instituției.

 Competențe și realizări

Dan Tiberius EpureAm publicat mai mult de 20 cărți de specialitate în domeniul economic la edituri recunoscute CNCSIS din București, Iași, Craiova și Constanța, precum și la edituri din străinătate, în Serbia. Am peste 14 articole publicate în reviste ISI internaționale, circa 90 de articole publicate în reviste BDI și B+, chiar revista facultății devenind o revistă clasificată B+ în perioada mandatului meu de decan, mai mult de 120 de articole publicate în volumele unor manifestări științifice, volumul publicațiilor științifice depășind astfel 250 de articole.

Am derulat peste 32 de proiecte și contracte de cercetare naționale și internaționale, atât în calitate de director, cât și ca membru în echipa de cercetare. Expertiza mea și-a găsit aplicații în peste 100 de studii de fezabilitate realizate în beneficiul mediului economic, social și cultural.

Nu ar avea niciun sens să înșir lista publicațiilor, proiectelor sau cercetărilor la care am participat. Ar fi necesare mai multe articole; oricum, CV-ul meu și lista de lucrări sunt publice și pot fi consultate de oricine dorește. Pregătirea și domeniul economic în care am activat au influențat decisiv tematica și structura lucrărilor scrise ca unic autor, lăsând loc doar pentru scurte incursiuni în sfera altor științe. Articolele publicate în coautorat, pe de altă parte, reflectă și deschiderea pe care o am înspre abordări multidisciplinare.

Am făcut parte din comitetul științific al mai multor simpozioane naționale și internaționale, comisii de doctorat, comisii de jurizare a olimpiadelor naționale în domeniul economiei, am fost invitat în calitate de „visiting professor” la universități din Spania și Republica Moldova, am primit, în 2009, titlul de „Profesorul anului” din partea Asociației Facultăților de Economie din România, ce reunește peste 70 de astfel de instituții și sunt menționat în lucrarea „Who's Who - Cercetători români” ca cercetător interesat de știința româneasca, lucrare editată de Societatea „Ad-Astra”.

 Pe linie profesională am fost în top atât pe plan local, ocupând succesiv funcțiile de Decan, Președinte al Senatului, Rector, cât și național: Vice-președinte al Consiliului Național al Rectorilor, Vice-președinte CNADTCU, Evaluator în comisia permanentă ARACIS, domeniul Științe Economice. Întotdeauna mi-am tratat cu responsabilitate sarcinile și m-am ghidat după principiul conform căruia dezvoltarea instituției primează, iar rezultatele s-au văzut.